Iuliu Maniu - Liderul PNȚ
Omul care a militat pentru drepturile românilor din Transilvania, Lider al Partidului Național Țărănesc și victimă a faptelor regimului comunist
Origini și formare
Iuliu Maniu s-a născut la 8 ianuarie 1873 în familia unui preot din satul Bădăcin, județul Sălaj, în Transilvania, aflată pe atunci sub dominația Imperiului Austro-Ungar. Mediul său familial, profund legat de valorile culturale și spirituale românești, l-a format într-un spirit de responsabilitate civică și de conștientizare a identității naționale.
A studiat dreptul la universitățile din Budapesta și Viena, unde a intrat în contact cu ideile liberale și naționale care circulau în Europa Centrală și de Est la sfârșitul secolului XIX. Acest parcurs academic și cultural i-a dat un fundament solid pentru viitoarea sa activitate politică.
Militanța pentru drepturile românilor în Imperiul Austro-Ungar
Încă din tinerețe, Iuliu Maniu a fost un militant dedicat pentru drepturile românilor din Transilvania, o populație majoritară dar marginalizată politic și cultural sub administrația maghiară. Ca avocat și politician în cadrul Partidului Național Român, a pledat pentru autonomia culturală și politică, drepturi electorale egale și respectarea limbii și religiei românilor.
A participat activ la Congresele Naționale ale românilor transilvăneni și a fost o figură centrală în încercările de reformare a statutului politic al Transilvaniei în cadrul imperiului. S-a distins prin discursurile și negocierile sale în parlamentele de la Budapesta și Viena, pledând pentru o recunoaștere a drepturilor naționale în limitele legale.
Consolidarea României Mari și activitatea politică interbelică
După înfăptuirea unirii, Iuliu Maniu a devenit liderul Partidului Național Țărănesc (PNȚ), creat în 1926 prin fuziunea mai multor partide țărănești, care avea să devină principalul adversar politic al Partidului Național Liberal.
Sub conducerea sa, PNȚ a promovat valori democratice, reforma agrară, dezvoltarea rurală și apărarea drepturilor țăranilor, care formau majoritatea populației țării. Maniu a fost un adept fervent al democrației parlamentare, statului de drept și libertăților civile.
A fost prim-ministru în trei rânduri (1928-1930, 1932-1933, 1933), perioade în care a încercat să stabilizeze economia afectată de crize, să modernizeze administrația publică și să apere ordinea constituțională într-un climat politic tensionat, marcat de conflicte între partide și amenințări din partea extremismelor politice.

Persecuția și detenția în regimul comunist
După al Doilea Război Mondial, odată cu instalarea regimului comunist în România, Iuliu Maniu a rămas un lider al opoziției anticomuniste. A fost arestat în 1947, într-un proces politic trucat, în care a fost acuzat de înaltă trădare și sabotaj.
A petrecut ani grei în detenție, în condiții dure, la închisorile Sighet și Râmnicu Sărat, unde a fost supus unor condiții de detenție inumane. A murit în închisoare la 5 februarie 1953, devenind un martir al luptei pentru libertate și democrație în România.

Rolul esențial în Marea Unire din 1918
Prăbușirea Imperiului Austro-Ungar în contextul Primului Război Mondial a deschis calea pentru realizarea visului național al românilor din Transilvania. Iuliu Maniu a fost unul dintre principalii arhitecți ai Marii Uniri de la 1 decembrie 1918, când Adunarea Națională de la Alba Iulia a proclamat unirea Transilvaniei cu România.
În această perioadă crucială, Maniu a fost membru al Consiliului Dirigent, instituția provizorie care a asigurat administrarea Transilvaniei în primele luni după unire, garantând o integrare pașnică și eficientă a regiunii în cadrul statului român.
Apărarea democrației și opoziția față de regimurile autoritare
Iuliu Maniu s-a poziționat ferm împotriva tendințelor autoritare care s-au manifestat în România în anii '30, în special față de regimul dictatorial al regelui Carol al II-lea și, mai târziu, față de guvernarea legionară și regimul antonescian.
El a fost una dintre cele mai importante voci ale opoziției democratice, pledând pentru respectarea constituției, libertatea presei și drepturile omului. Această poziție l-a pus în conflict direct cu regimurile totalitare și autoritare ale perioadei.