Gheorghe I. Brătianu - Martir al gândirii libere sub teroarea regimului

Origini și formare intelectuală

Gheorghe I. Brătianu s-a născut pe 3 februarie 1898 la Iași, fiul lui Ion I. C. Brătianu, premierul Marii Uniri, și nepotul lui Ion C. Brătianu, arhitectul Independenței de stat. Provenind dintr-o linie de mari bărbați de stat, Gheorghe avea să urmeze un drum diferit, dar la fel de important: acela al cunoașterii, reflecției și asumării responsabilității intelectuale.

A fost format în spiritul clasic al elitei europene. A studiat istoria la Universitatea din Iași și apoi la Paris, unde a fost influențat de gândirea istorică occidentală și de metodele riguroase ale școlii franceze. Încă de tânăr, a demonstrat o capacitate remarcabilă de sinteză, claritate și gândire strategică.

Activitatea academică: istoric de prim rang

Gheorghe I. Brătianu a fost profesor universitar la Iași și, ulterior, la București. A devenit membru titular al Academiei Române în 1942, la doar 44 de ani – o recunoaștere rară a valorii sale științifice. A publicat numeroase lucrări de istorie medievală, istorie universală, geopolitică și istorie a ideilor.

Printre scrierile sale cele mai importante se numără:

• O enigmă și un miracol istoric: poporul român,

• Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești,

• Le problème des frontières de la Roumanie.

Brătianu era fascinat de continuitatea românească, de raporturile dintre geopolitică și identitate, și de ideea de destin istoric. Istoria, în concepția sa, nu era un simplu trecut, ci o forță vie, modelatoare.

Reabilitarea și moștenirea

Opera sa a fost interzisă până în 1990. După prăbușirea comunismului, Academia Română i-a reabilitat numele. Volumele sale au fost republicate, iar figura sa a fost redescoperită de o nouă generație de istorici și cititori.

Astăzi, Gheorghe I. Brătianu este considerat unul dintre cei mai mari istorici români ai secolului XX. El este dovada că gândirea liberă și responsabilitatea civică pot merge împreună. A plătit cu viața pentru că a gândit cu luciditate într-o vreme care cerea supunere oarbă.

Implicarea politică și opoziția față de totalitarism

Deși vocația sa era academică, Gheorghe I. Brătianu nu a rămas în afara vieții publice. În anii interbelici, a preluat conducerea unei aripi reformatoare a Partidului Național Liberal (PNL – Gheorghe Brătianu), încercând să modernizeze gândirea liberală în fața provocărilor vremii: criza economică, radicalizarea ideologică, ascensiunea fascismului și nazismului.

A fost deputat, ministru și consilier apropiat al regelui Carol al II-lea. Dar odată cu prăbușirea monarhiei autoritare și venirea la putere a regimului antonescian, a intrat într-o perioadă de retragere și reflecție, pe fundalul transformărilor rapide care aveau să ducă România spre ocupație sovietică și totalitarism.

După 1944, Brătianu a refuzat să colaboreze cu noile autorități comuniste. A fost una dintre puținele voci care au avertizat împotriva pericolului sovietizării României. S-a retras din viața publică, dar a continuat să scrie – inclusiv lucrări cu caracter geopolitic și național, considerate subversive de noul regim.

Arestarea și detenția la Sighet

În mai 1950, fără proces, fără mandat de arestare, Gheorghe I. Brătianu a fost ridicat de Securitate în cadrul valului de epurare a elitei intelectuale și politice. A fost închis la penitenciarul Sighet, alături de Dinu Brătianu, Iuliu Maniu, episcopi greco-catolici, miniștri, economiști, academicieni.

A fost izolat, lipsit de cărți, de hârtie, de asistență medicală. Regimul de detenție viza anihilarea lentă și tăcută a elitei vechi. În acele condiții a continuat, în minte, să scrie. Ultima lui lucrare, O enigmă și un miracol istoric: poporul român, a fost compusă în memorie și reconstruită după eliberarea câtorva colegi de celulă.

Pe 27 aprilie 1953, Gheorghe I. Brătianu a murit în închisoare. Circumstanțele decesului său rămân incerte: se vorbește despre înfometare, tortură sau execuție mascată.