Eroină a Primului Război Mondial, simbol al jertfei 

Originile și educația

Ecaterina Teodoroiu s-a născut la 14 ianuarie 1894, în comuna Vădeni, astăzi parte a municipiului Târgu Jiu, într-o familie de țărani olteni. Crescută într-un mediu modest, dar profund marcat de valorile tradiționale ale muncii, credinței și atașamentului față de neam, Ecaterina a primit o educație de bază, urmată de o pregătire ca învățătoare, profesie pentru care se pregătea la București înainte de izbucnirea războiului.

Intrarea în război și alegerea luptei

Odată cu intrarea României în Primul Război Mondial, în vara anului 1916, și în contextul unei mobilizări generale, Ecaterina s-a oferit voluntar ca infirmieră, fiind profund marcată de moartea fratelui său Nicolae, căzut pe front. Inițial, a lucrat în spitale de campanie, unde a fost martoră la suferința și sacrificiul soldaților români.

Totuși, dorința de a lupta direct pentru țară a fost mai puternică. A cerut să fie înrolată în armată, nu ca asistentă, ci ca soldat în linia întâi. După multe refuzuri și ezitări din partea superiorilor, în cele din urmă a primit permisiunea – un fapt fără precedent la acea vreme pentru o femeie    și a fost integrată în Regimentul 43/59 Infanterie.

Pe front, în tranșee

Ecaterina a participat efectiv la luptele din zona Jiu, dovedind curaj, rezistență fizică și o voință ieșită din comun. A fost rănită de mai multe ori, dar a refuzat repausul sau retragerea. A devenit rapid cunoscută printre camarazi pentru bravura ei, iar superiorii au remarcat-o ca un exemplu viu de spirit de sacrificiu.

În ianuarie 1917, după moartea unui ofițer superior, Ecaterina a preluat temporar comanda unui pluton, fapt care a determinat autoritățile militare să o înainteze la gradul de sublocotenent onorific,  altă premieră pentru o femeie în armata română a vremii.

Moartea pe front și jertfa 

Ecaterina Teodoroiu și-a găsit sfârșitul la 22 august 1917, în timpul bătăliei de la Muncelu, parte a sângeroaselor confruntări din vara acelui an pe frontul din Moldova. A fost împușcată în cap în timp ce își conducea plutonul în atac. Moartea ei a produs un impact emoțional profund în rândul soldaților și al opiniei publice din țară.

A fost înmormântată inițial cu onoruri militare în zona frontului, iar mai târziu, rămășițele sale au fost mutate în centrul municipiului Târgu Jiu, unde i s-a ridicat un monument funerar devenit loc de pelerinaj și reculegere.

Moștenirea și simbolul național

Ecaterina Teodoroiu a devenit rapid un simbol al eroismului și al patriotismului pur. A fost comparată cu Ioana d'Arc și celebrată în presa vremii ca "eroina de la Jiu". Figura sa a fost folosită deopotrivă în interbelic și în perioada comunistă ca model de sacrificiu și curaj, dar dincolo de orice utilizare ideologică, rămâne una dintre cele mai autentice figuri ale luptei pentru libertatea națională.

Pentru generații întregi, Ecaterina a fost imaginea femeii care, deși lipsită de putere, de statut și de influență, a ales să lupte alături de bărbați pentru apărarea țării, nu din glorie, ci din convingere și loialitate.