Dinu Brătianu - Ultimul Lider liberal Interbelic, victimă a regimului comunist
Naștere, familie și începuturile carierei
Constantin (Dinu) I. C. Brătianu s-a născut la 13 ianuarie 1866, în Florica, județul Argeș, în inima uneia dintre cele mai influente familii politice din istoria României moderne. Fiul lui Ion C. Brătianu, artizanul independenței de stat și fondator al Partidului Național Liberal, și fratele lui Ion I. C. Brătianu, premierul Marii Uniri, Dinu moștenea un nume de rezonanță istorică, dar și o misiune politică grea.
Spre deosebire de alți membri ai familiei, care s-au afirmat printr-un temperament combativ, Dinu era un om discret, rezervat, dar extrem de respectat în cercurile politice pentru judecata sa calmă și pentru devotamentul față de instituțiile democratice. A studiat ingineria, devenind un profesionist apreciat în domeniul construcțiilor și infrastructurii, dar, firesc, viața lui s-a orientat către politică.
Liberalismul între tradiție și modernizare
Dinu Brătianu a fost o prezență constantă în Partidul Național Liberal (PNL), formațiune politică emblematică pentru România modernă. În perioada interbelică, după moartea fratelui său Ion I. C. Brătianu în 1927, Dinu a devenit președintele partidului, păstrând direcția ideologică a liberalismului clasic: dezvoltare economică prin inițiativă privată, protejarea proprietății, stat de drept, echilibru între modernizare și stabilitate socială.
Într-un peisaj politic din ce în ce mai polarizat și radicalizat, marcat de ascensiunea extremei drepte și de crizele economice ale anilor '30, Dinu Brătianu a menținut linia partidului în direcția legalității și a moderației. A refuzat compromisul cu Mișcarea Legionară, dar și subordonarea față de autoritarismul Regelui Carol al II-lea.
Moștenirea sa istorică
Dinu Brătianu reprezintă una dintre ultimele redute ale politicii de onoare și demnitate în fața totalitarismului. A fost un om al tăcerii, dar și al fermității. Nu a clamat idealuri, dar le-a apărat cu prețul vieții. A murit pentru ideea că în România trebuie să existe partide libere, alegeri libere, drept la opoziție și libertate de exprimare.
Numele său a fost reabilitat abia după 1989. În prezent, este comemorat ca o figură de înaltă ținută morală și civică, care a încheiat, prin sacrificiu, epoca glorioasă a Brătienilor în politica românească.
Poziția față de regimurile dictatoriale
După instaurarea dictaturii regale (1938) și apoi a regimului Antonescu (1940–44), Dinu Brătianu a fost una dintre puținele voci politice care au menținut o atitudine rezervată și critică, fără să provoace deschis autoritatea statului, dar fără să-și abandoneze convingerile.
În timpul războiului, în ciuda vârstei sale înaintate, a continuat să se implice în viața politică, păstrând contactul cu opoziția internă, în special cu lideri precum Iuliu Maniu. A fost unul dintre susținătorii apropierii de Aliați și a ieșirii României din alianța cu Germania nazistă, sprijinind în tăcere actul de la 23 august 1944.
Confruntarea cu regimul comunist
După 1945, odată cu preluarea treptată a puterii de către comuniști, Dinu Brătianu s-a opus instaurării regimului totalitar. A respins falsificarea alegerilor din noiembrie 1946 și a refuzat orice colaborare cu Partidul Muncitoresc Român. PNL-ul său, deși slăbit, era una dintre ultimele expresii ale rezistenței politice democratice în România postbelică.
A fost acuzat de sabotaj politic, de conspirație cu "imperialiștii occidentali" și, în 1947, după înscenarea procesului împotriva liderilor PNȚ și abdicarea forțată a Regelui Mihai, Partidul Național Liberal a fost interzis.
Arestarea și moartea în temniță
La 84 de ani, bolnav, aproape orb și complet lipsit de putere, Dinu Brătianu a fost arestat de Securitate în 1950, alături de alți lideri istorici ai partidelor burgheze. A fost închis la Sighetu Marmației, în același regim de exterminare lentă: frig, foamete, izolare.
A murit în închisoare pe 20 august 1950, fără proces, fără sentință, fără vreo șansă de apărare. Regimul comunist a șters complet orice urmă oficială a existenței sale.