Perioada interbelică (1918-1939) a fost marcată de o profundă instabilitate politică, economică și socială. După Primul Război Mondial, multe democrații europene s-au confruntat cu provocări majore, ceea ce a dus la prăbușirea unor regimuri democratice și ascensiunea dictaturilor totalitare.

I.Consecințele Primului Război Mondial asupra democrațiilor europene

Primul Război Mondial (1914-1918) a lăsat Europa într-o stare de haos economic, social și politic. Multe dintre marile imperii s-au prăbușit, iar statele noi formate au fost instabile și vulnerabile la influențele extremiste.

a) Tratatul de la Versailles și efectele asupra Germaniei

• În 1919, Tratatul de la Versailles a impus condiții extrem de dure asupra Germaniei:
  • Pierderi teritoriale (Alsacia și Lorena către Franța, teritorii către Polonia, Cehoslovacia și alte state).
  • Despăgubiri de război uriașe, care au împovărat economia germană.
  • Reducerea drastică a armatei și interzicerea armamentului modern.
  • Vinovăția exclusivă a Germaniei pentru război, ceea ce a alimentat resentimentele în rândul populației germane.
• Aceste măsuri au creat un climat de nemulțumire în Germania, ceea ce a facilitat ascensiunea mișcărilor extremiste, precum nazismul.

b) Prăbușirea marilor imperii și instabilitatea statelor noi

• Imperiul Austro-Ungar s-a dezmembrat, iar noile state succesoare (Austria, Ungaria, Cehoslovacia, Iugoslavia) s-au confruntat cu conflicte etnice și instabilitate economică.
• Imperiul Otoman s-a destrămat, iar în Turcia a izbucnit un război civil care a dus la ascensiunea regimului lui Mustafa Kemal Atatürk.
• Imperiul Rus s-a prăbușit în urma Revoluției Bolșevice din 1917, ceea ce a condus la instaurarea regimului comunist condus de Lenin și apoi de Stalin.

II. Slăbiciunea regimurilor democratice în Europa interbelică

În perioada interbelică, multe state europene au experimentat pentru prima dată democrația, dar aceasta s-a dovedit fragilă din mai multe motive:

a) Instabilitatea politică și lipsa tradiției democratice

• În multe state, democrația era o experiență nouă, iar lipsa unor instituții politice solide a dus la haos și conflicte interne.
• Parlamentele erau adesea fragmentate, iar guvernele se schimbau frecvent, ceea ce a dus la instabilitate politică.
• În Germania, Republica de la Weimar (1919-1933) a fost slăbită de conflicte interne între comuniști și extremiștii de dreapta.

b) Creșterea mișcărilor extremiste

• Partidele comuniste au câștigat popularitate în multe țări, ceea ce a dus la teamă de o revoluție similară cu cea din Rusia.
• Pe de altă parte, partidele de extremă dreapta au câștigat susținere, promițând ordine și revenirea la "gloria națională".
• Multe guverne au fost nevoite să adopte măsuri autoritare pentru a contracara instabilitatea, ceea ce a subminat principiile democratice.

c) Lipsa unei clase mijlocii puternice

• Democrația funcționează cel mai bine atunci când există o clasă mijlocie stabilă, care poate echilibra extremele politice.
• În multe state europene, crizele economice și inflația au distrus clasa mijlocie, facilitând loc pentru extremism.

III. Marea Criză Economică (1929-1933)

Marea Criză Economică a început în SUA, dar efectele sale au fost resimțite la nivel global, afectând grav economiile europene și slăbind democrațiile.

a) Efectele economice ale crizei:

1. Prăbușirea bursei de pe Wall Street (1929) a dus la falimentul băncilor și la o criză financiară globală.
2. Țările europene, deja afectate de datoriile din Primul Război Mondial, au intrat în recesiune profundă.
3. Șomajul a crescut vertiginos, iar oamenii și-au pierdut încrederea în democrații.

b) Creșterea sprijinului pentru regimurile autoritare:

1. În Germania, criza economică a fost un factor major în ascensiunea lui  Adolf Hitler, deoarece naziștii au promis locuri de muncă și stabilitate.
2. În Italia, Mussolini a folosit criza pentru a consolida controlul statului asupra economiei.
3. În Spania, criza economică a contribuit la izbucnirea Războiului Civil Spaniol (1936-1939), care a dus la instaurarea dictaturii lui Franco.

IV. Slăbiciunea Ligii Națiunilor aducea creșterea agresiunii internaționale

Liga Națiunilor a fost creată în 1919 pentru a preveni un alt război mondial, dar s-a dovedit incapabilă să gestioneze crizele internaționale

a) Eșecul în prevenirea agresiunii Japoniei, Italiei și Germaniei

• Invazia Manciuriei (1931): Japonia a invadat China, iar Liga Națiunilor nu a putut interveni eficient.
• Războiul Italo-Etiopian (1935-1936): Mussolini a atacat Etiopia, iar Liga a impus sancțiuni slabe, care nu au avut efect.
• Reocuparea Renaniei (1936): Hitler a încălcat Tratatul de la Versailles trimițând trupe în zona demilitarizată a Renaniei.

b) Politica de conciliere și Pactul de la München (1938)

• Franța și Marea Britanie, slăbite de criza economică, au adoptat o politică de conciliere față de Hitler.
• Pactul de la München (1938) a permis Germaniei să anexeze regiunea Sudetă din Cehoslovacia, în schimbul promisiunii că nu va mai face alte revendicări teritoriale.
• Această politică s-a dovedit un eșec total, deoarece Hitler a continuat expansiunea teritorială, ceea ce a dus la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial.

Această prăbușire a democrațiilor a fost un factor-cheie care a condus la izbucnirea celui de-Al Doilea Război Mondial, ducând la începerea exterminării a evreilor și rromilor în regimul impus de Adolf Hitler, acest eveniment fiind cunoscut și ca Holocaust...