Autonomii locale şi instituţii centrale în spaţiul românesc (secolele IX-XVIII)

1. Izvoare istorice privind organizarea formațiunilor prestatale

Spațiul intracarpatic (Transilvania)

Unul dintre cele mai importante izvoare referitoare la existența unor formațiuni prestatale românești este Gesta Hungarorum, scrisă de Anonymus (cronicar maghiar din secolele XII–XIII). Lucrarea menționează că, la sosirea ungurilor în Panonia, în spațiul intracarpatic existau voievodatele conduse de Gelu, Glad și Menumorut. Acești conducători locali, de origine română și slavă, aveau autoritate militară și administrativă asupra unor teritorii bine delimitate și s-au opus expansiunii maghiare.

Spațiul extracarpatic

Un document de mare importanță pentru spațiul sudic este Diploma Cavalerilor Ioaniți (1247), emisă de regele Béla al IV-lea al Ungariei. Diploma confirma existența și delimitarea unor formațiuni politice românești în sudul Carpaților, conduse de Litovoi, Seneslau, Farcaș și de un anume voievod Ioan. Acestea sunt considerate formațiuni prestatale, având autonomie locală și o organizare proto-statala.

2. Procesul formării statelor medievale românești

Transilvania

În secolele X–XIII, regatul maghiar a cucerit treptat spațiul intracarpatic. Formarea voievodatului Transilvaniei s-a realizat prin eliminarea formațiunilor prestatale românești și integrarea teritoriului în Regatul Ungariei. Din secolul al XII-lea, Transilvania devine voievodat autonom, condus de un voievod numit de rege, dar cu largă autonomie în plan administrativ, militar și judiciar.

Țara Românească

Formarea statului Țara Românească s-a realizat prin unificarea treptată a formațiunilor politice din sudul Carpaților, proces condus de Basarab I. După ce a refuzat să recunoască suzeranitatea regelui Carol Robert de Anjou, Basarab l-a înfrânt pe acesta în bătălia de la Posada (1330), obținând astfel independența de facto a statului. Consolidarea a continuat prin centralizarea puterii domnești și înființarea mitropoliei la Argeș în 1359.

Moldova

Inițial, Moldova a fost o marcă de graniță creată de regatul ungar în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, condusă de Dragoș din Maramureș. Însă, în 1359, Bogdan I a pătruns în Moldova, l-a înlăturat pe urmașul lui Dragoș și a proclamat independența față de Ungaria. A urmat o perioadă de consolidare internă și de afirmare a unei dinastii proprii.

Dobrogea

În secolul al XIV-lea, Dobrotici a unificat teritoriile dintre Dunăre și Marea Neagră, formând un stat cunoscut sub numele de Țara Cavarnei sau Dobrogea. Acest teritoriu a fost încorporat în 1388 în Țara Românească, în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân.

3. Cauzele formării statelor medievale românești

Cauze externe:

• Presiunea exercitată de imperii și regate vecine, precum Ungaria, Imperiul Otoman, Polonia și Imperiul Bizantin. Acestea aveau interese teritoriale și religioase asupra spațiului românesc.

• Retragerea autorității bizantine după căderea Constantinopolului în 1204 (în contextul celei de-a IV-a cruciade) și instabilitatea internă a Imperiului Bizantin au lăsat un vid de putere în Balcani.

• Extinderea Regatului Ungar în Transilvania și la sud de Carpați a provocat o reacție defensivă a populațiilor locale. Aceasta a accelerat procesul de coagulare a autorității în jurul unor lideri militari români.

Cauze interne:

• Necesitatea apărării colective a populațiilor românești în fața invaziilor mongole (1241), turcești (începând cu sfârșitul secolului al XIV-lea) și tătare.

• Consolidarea economică a comunităților rurale și a centrelor urbane a permis acumularea de resurse pentru întreținerea unei structuri politice stabile.

• Rolul Bisericii Ortodoxe, care a sprijinit legitimitatea conducătorilor locali și a fost un factor de unitate și stabilitate socială.

• Tradițiile locale de conducere și existența unor elite autohtone (cnezi, voievozi, juzi) care au format nucleul clasei conducătoare a noilor state.

4. Instituții medievale în spațiul românesc

A. Țara Românească și Moldova

Domnia:

• Era centrul autorității politice. Domnul avea putere executivă, legislativă, judecătorească, militară și diplomatică.

• Își baza autoritatea pe dreptul divin (ungerea religioasă de către mitropolit), tradiția dinastică și acceptarea de către boieri.

• Avea reședințe fixe (Argeș, apoi Târgoviște în Țara Românească; Baia, Suceava și apoi Iași în Moldova).

Sfatul domnesc:

• Instituție compusă din boieri de rang înalt: vornici, logofeți, stolnici, postelnici, spătari, paharnici, etc.

• Rol: consultativ în teorie, dar influent în practică, mai ales în alegerea sau îndepărtarea domnului.

• Era convocat pentru redactarea hrisoavelor, administrarea finanțelor și judecarea cauzelor nobiliare.

Adunarea stărilor

• Reprezenta o formă incipientă de participare a "stărilor privilegiate" (boieri, cler, orășeni) la viața politică.

• A fost activă mai ales în perioade de criză (dispute succesorale, conflicte externe, domnii scurte).

• Devenea importantă mai ales în epoca fanariotă, când era folosită pentru justificarea impunerii unor noi domni.

Armata

• Componență:

  • Oastea mică – formată din slujitori profesioniști și boieri cu echipamente proprii.

  • Oastea mare – adunată din rândul populației în caz de pericol.

• Sub Mircea cel Bătrân sau Ștefan cel Mare, oastea a ajuns să numere până la 30.000–40.000 de oameni.

• În secolul XVIII, armatele au fost înlocuite progresiv cu trupe plătite (mercenari), în special sub domnii fanarioți.

Biserica

• Un pilon al stabilității, al culturii și al identității naționale. Domnii erau protectori ai Bisericii.

• Domnii aveau dreptul de numire a ierarhilor, ceea ce le conferea autoritate spirituală.

• Mitropoliile:

  • 1359 – Mitropolia Ungrovlahiei, la Curtea de Argeș.

  • 1401 – Mitropolia Moldovei, la Suceava.

• Monahismul a contribuit la formarea unei culturi scrise: manuscrise, traduceri religioase, cronici (de ex.: Letopisețul Țării Moldovei).

Instituții fiscale și administrative

• Vistieria – centraliza veniturile și impozitele statului (biruri, dijme, vămile).

• Dregătoriile – funcții administrative și militare, deținute de mari boieri.

• Județele (în Țara Românească) și ținuturile (în Moldova) – unități administrative conduse de pârcălabi sau ispravnici.

B. Transilvania

Voievodul

• Reprezentant al regelui ungar (până în 1541), apoi al turcilor, iar după 1691 – al împăratului habsburgic.

• Avea autoritate militară, fiscală, administrativă și judiciară asupra nobilimii maghiare și a populației.

Dieta Transilvaniei

• Instituție legislativă formată din reprezentanții celor trei națiuni privilegiate:

  • Unguri (nobilii maghiari),

  • Secui (casta militară cu drepturi de pământ),

  • Sași (coloniști germani, burghezi urbani și agricultori).

• Românii (majoritari numeric) erau excluși din viața politică prin Unio Trium Nationum (1437).

• Dieta vota legi, impuneri fiscale, mobilizarea armatelor și alegea guvernatorul sau voievodul.

Guvernul/Consiliul:

• Format din nobili și episcopi, sfătuia guvernatorul/voievodul.

• După integrarea în Imperiul Habsburgic, instituțiile locale au fost subordonate Vienei, iar autoritatea militară a fost preluată de administrația imperială.

Religia:

• Decretul din 1366 al regelui Ludovic I impunea catolicismul ca religie oficială pentru a obține drepturi nobiliare.
•  Din secolul XVI, s-a dezvoltat Reforma protestantă, recunoscându-se: Catolicismul, Luteranismul, Calvinismul, Unitarianismul.
•  Ortodoxia a fost tolerată, dar nu recunoscută oficial, ceea ce a contribuit la marginalizarea românilor.

5. Diplomația și tratatele internaționale

• 1330 – Posada: Victoria lui Basarab I în fața lui Carol Robert de Anjou. Se consfințește independența Țării Românești.

• 1369: Vladislav I (Țara Românească) recunoaște suzeranitatea ungară în schimbul controlului asupra Banatului de Severin.

• 1387–1402: Alexandru cel Bun (Moldova) încheie tratate cu Polonia pentru protecție împotriva turcilor și tătarilor.

• 1475 – Vaslui: Victorie decisivă a lui Ștefan cel Mare asupra otomanilor. Primește titlul de "atlet al creștinătății" de la Papa Sixt al IV-lea.

• 1595: Mihai Viteazul încheie alianțe cu Transilvania și Moldova, aderând la Liga Sfântă. Devine factor militar în campaniile antiotomane.

• 1711: Dimitrie Cantemir semnează cu Petru cel Mare Tratatul de la Luțk, plasând Moldova sub protecția Rusiei, dar înfrângerea de la Stănilești aduce începerea epocii fanariote.

6. Confruntări militare importante (secolele XIV–XVIII)

• 1330 – Bătălia de la Posada

  • Confruntare între Basarab I și Carol Robert de Anjou (regele Ungariei).

  • Basarab respinge suzeranitatea ungară și învinge în trecătorile muntoase ale Carpaților.

  • Rezultatul: Independența de facto a Țării Românești, recunoscută indirect de coroana ungară.

• 1395 – Bătălia de la Rovine

  • Mircea cel Bătrân vs. Baiazid I, sultanul Imperiului Otoman.

  • Conflictul rezultă din refuzul lui Mircea de a accepta suzeranitatea otomană.

  • Tactici de gherilă și teren mlăștinos => avantaj pentru oastea munteană.

  • Rezultatul: Rezistență reușită împotriva pătrunderii otomane în Țara Românească.

• 1475 – Bătălia de la Vaslui

  • Ștefan cel Mare vs. armata otomană condusă de Soliman-pașa.

  • Sprijin tactic de la Polonia și Ungaria.

  • Victorie răsunătoare, recunoscută de Europa; Papa Sixt al IV-lea îl numește "atlet al lui Hristos".

  • Rezultatul: Apogeul prestigiului internațional al Moldovei.

• 1595 – Bătălia de la Călugăreni

  • Mihai Viteazul vs. Sinan-pașa (Imperiul Otoman).

  • Confruntare în contextul participării lui Mihai în Liga Sfântă.

  • Deși forțat să se retragă ulterior, victoria a avut valoare simbolică și militară.

  • Rezultatul: Afirmație a capacității militare a Țării Românești.

• 1600 – Bătălia de la Guruslău

  • Mihai Viteazul vs. Sigismund Báthory și aliații acestuia.

  • Victorie decisivă pentru Mihai, în contextul unificării celor trei țări române.

  • Rezultatul: Confirmarea autorității lui Mihai asupra Transilvaniei și întărirea proiectului unionist.

• 1711 – Bătălia de la Stănilești

  • Dimitrie Cantemir (domn al Moldovei) aliat cu Petru cel Mare vs. otomani.

  • Campanie antiotomană eșuată → retragerea rușilor → înfrângerea lui Cantemir.

  • Rezultatul: Instaurarea regimului fanariot în Moldova, pierderea ultimei tentative de eliberare prin alianță estică.