Alexandru Ioan Cuza – Unificatorul Principatelor Române

28.03.2025

Dacă există vreun nume care trebuie rostit când vorbim despre începuturile României moderne, Alexandru Ioan Cuza e acela. 


Cine a fost Cuza? 

Alexandru Ioan Cuza sau Cuza, a fost un domnitor și un reformator ce a unificat Principatul Moldovei și al Țării Românești pe 24 ianuarie 1859; Acesta s-a născut pe 20 martie 1820, în Bârlad, într-o familie boierească, dar nu dintre cele mai bogate. A fost educat în țară și în străinătate, învățând despre drept, administrație și armată. A avut mereu o fire energică și reformatoare, iar asta l-a făcut să intre devreme în politică.

A fost inițial un susținător al mișcării revoluționare din 1848, dar după înfrângerea revoluției s-a implicat în viața politică a Moldovei. A ajuns ministru de război și, în 1859, a fost ales domn al Moldovei. Câteva zile mai târziu, românii din Țara Românească l-au ales și pe tronul lor. A fost un moment istoric – unirea devenea realitate și nu doar un vis neîmplinit.


Reformele Zguduitoare care au fost impuse de către Al. I. Cuza

Nu a fost genul de om care să stea pe tron și să lase lucrurile așa cum au fost lăsate de ceilalți, astfel a început să schimbe România prin mari reforme:


✔️ Secularizarea averilor mănăstirești (1863) – O bună parte din pământul țării era deținut de mănăstiri aflate sub control străin. Cuza a confiscat aceste averi și le-a trecut în proprietatea statului, reducând influența grecească asupra bisericii românești din acea vreme.


✔️ Reforma agrară (1864) – Țăranii nu mai erau doar niște slugi pe moșiile boierilor. Cuza le-a oferit pământ, dându-le șansa să trăiască mai bine și să fie mai independenți. A fost o mișcare mare și curajoasă, care i-a adus simpatia poporului, dar și ura marilor boieri pentru decizia luată.


✔️ Reforma educației – A introdus învățământul primar obligatoriu și gratuit (clasele I-IV), astfel încât orice copil, indiferent de statutul social, să aibă acces la educație. Într-o Românie unde doar boierii aveau acces la carte, această schimbare a fost revoluționară și foarte importantă pentru viitoarele generații.


✔️ Reformarea justiției și a administrației Politice a Țării – A pus bazele unui stat modern, inspirat din modelul occidental, unde legea începea să conteze mai mult decât rangul și averea





Un Final Nedrept și dureros

Cuza era iubit de popor, dar avea mulți dușmani. Boierii nu l-au iertat pentru reformele care le luau privilegiile, iar marile puteri începeau să vadă în el un lider prea ambițios. În 1866, a fost forțat să abdice, în urma unui complot organizat de conservatori și liberalii din parlament. A fost scos din palat în toiul nopții, obligat să semneze abdicarea și a fost trimis în exil.

A trăit departe de țară, fără să mai aibă vreo putere, și s-a stins din viață pe 15 mai 1873, la Heidelberg, Germania. Nu și-a mai văzut niciodată țara pentru care luptase atât de mult.



Astăzi, numele lui Alexandru Ioan Cuza nu e doar un capitol de manual, nume de liceu sau de facultate, ci o lecție despre curaj, viziune și puterea de a schimba lumea intr-una modernă și liberă

Creați un site gratuit! Acest site a fost realizat cu Webnode. Creați-vă propriul site gratuit chiar azi! Începeți